When you hit your right foot with your left

Few days ago, I just realized that one of the reasons people fail( I fail) it s because we sabotage ourselves! Don't ever say "I don t know", if you know; because if you do so, you ll automatically submit to that statement... Your brain it's the engine, your mind it s setting up the standards; don't sabotage yourself! Don't try to impress anyone! don't try to say things to make people happy( except when your encouraging, but that is something else): Say what you know! Do what you want! Go where your heart is calling you! And if you fail because you didn't work hard enough, or because you choosed the wrong way, you will try again and do things the best way possible... But if you fail because you didn't listen to your instinct, because you were trying to impress people, because you said the unforgivable "I can't" --> you failed because you sabotaged yourself; and that makes you bitter ...and sometimes you don't have another shot to make things the best way possible... Be careful! I learned my lesson!

Astazi...

Astazi a fost o zi foarte interesanta. O zi pe care am inceput'o 'in forta ' (plina de pasiune), dar care s'a dovedit a fi o mare provocare. Astazi mi-au trecut prin minte mii de ganduri si ingrijorari. Am avut un moment in care am simtit cum o cortina neagra s'a tras peste tot ce inseamna viata mea- visuri, aspiratii, dorinte... Am simtit ca parca totul este in zadar, ca nimic din tot ce fac nu conteaza, ca totul este atat de relativ incat devine absurd si neimportant; ba chiar, la un moment dat m'am intrebat de ce nu m'am lasat antrenata mai mult de aspiratiile si ambitiile personale? De ce n'am ales alt drum? De ce nu am facut tot posibilul sa devin ...ceea ce de mica mi-am dorit sa devin? Abia acum seara, realizez ca...Dumnezeu ne lasa sa alegem, El nu obliga pe nimeni. El nu se schimba!! Niciodata! Dragostea Lui fata de mine nu se schimba, indiferent daca eu aleg sa merg pe drumul meu sau pe drumul Sau, ci ceea ce se schimba sunt consecintele si urmarile alegerilor mele. Dumnezeu ramane mereu acelasi, dar eu nu... Poate ca dorinta meaa puternica de a deveni Cineva ar fi putut sa ma distruga, sa ma transforme in altcineva...Ambitiile mele m'ar fi controlat atat de mult incat probabil as fi ajuns intr-o zi sa nu ma mai recunosc. Sa aleg drumul Lui a fost cea mai buna alegere pe care am facut'o vreodata, pentru ca am ajuns sa devin...Cine sunt astazi. SI NU REGRET NIMIC!

Dear God,

Doamne te iubesc si am nevoie de Tine, nu te iubesc pentru ca am nevoie de Tine...te iubesc pentru cine esti Tu! Intalneste'Te cu mine astazi...si in fiecare zi. ♥

Drumul catre mine insumi

Intr'o zi in timp ce stateam de vorba cu D., despre cat de important este sa te cunosti pe tine insuti, am avut un soc, am realizat, poate nu pentru prima oara, ca nu ma cunosc pe mine cu adevarat. Seara cand am ajuns acasa, am continuat sa citesc din Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, pe care il citeam de cateva saptamani. Culmea, capitolul la care ajunsesem se numea Drumul catre mine insumi. Am fost coplesita de gandurile acestui om(care sincer nici nu prea'mi place ca si scriitor), am simtit cu el fiecare cuvintel in parte..si probabil daca as fi vrut sa scriu undeva ce simteam in acel moment asta as fi scris:

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere? Ceva mai mult. Eu am căutat să mă supun acestor trăsături pe care le-am socotit părţi din sufletul meu. Mi le-am impus şi mi le-am însuşit. Ce se va întâmpla cu ele, dacă voi şti că nu sunt decât nişte vestminte îmbrăcate în silă? Voi putea, oare, să le părăsesc fără să mă copleşească golurile sufletului meu? Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc şi calm în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. N-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce caut eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le port în mine?

Pentru că eu vreau să mă cunosc, pentru a înţelege calea pe care va trebui să păşesc!

Henry Jaeger, romanul "Disperatii" (1963)

Zilele trecute in timp ce rasfoiam o revista am dat cu ochii de ceva ce mi-a atras cu adevarat atentia, un pasaj mic extras din romanul lui Henry Jaeger. Nici nu am apucat sa termin de citit ultima propozitie ca am stiut- Si eu cred si simt la fel ca omul acesta!- "Nu, nu trebuie iubiti cei sanatosi, cei siguri de sine, cei mandri, cei multumiti, cei bucurosi- ei n'au nevoie! Ei primesc dragostea cu ingamfare si indiferenta doar ca pe un omagiu care li se aduce, ca pe o obligatie ce li se cuvine de drept. Un dar care se adauga altora, o podoaba in par, o bratara la incheietura mainii, asa socotesc ei daruirea totala a altuia, iar nu drept ratiunea si esenta intregii lor vieti. Numai celor pe care soarta i-a persecutat, numai celor tulburati, celor napastuiti, celor nesiguri, celor lipsiti de frumusete, celor umili, numai lor le poti ajuta intr'adevar prin iubire. Cine le daruieste viata lui, acela le ofera compensatie pentru ceea ce viata le'a luat. Numai ei stiu sa iubeasca si sa fie iubiti asa cum ar trebui sa iubim- cu recunostinta si modestie."

Ipoteza

Sa zicem ca tot ceea ce crestinii traiesc este o iluzie. Ca dragostea lui Dumnezeu este o minciuna si ca nu exista viata vesnica. Personal, nu as regreta nimic. Daca maine as muri si as descoperi ca nu exista viata dupa moarte si ca toata ideea de Dumnezeu este inexistenta;

n'as regreta nici pentru o secunda ca am trait o viata intreaga cu speranta, agatandu'ma de aceasta iluzie ori de cate ori ma simteam singura sau in necaz. Nu regret ca am triat cu scop, ca am avut o tinta, ca m'am autodisciplinat si am invatat ce inseamna "infranarea poftelor". As fi constienta ca m'am bucurat de viata inpunandu'mi anumite limite, dar nu as regreta asta, nu as regreta ca am trait cu ideea de Dumnezeu si ca l'am iubit. Dar... Daca maine as muri si as descoperi ca de fapt Dumnezeu exista (ceea ce este absolut si irevocabil de adevarat) ca exista judecata,rai si iad? Ce am face atunci? Prima ipoteza nu este asa o tragedie: Am trait sub numele de pocait si nu ne'am bucurat de "placerile lumii". Dar a doua: am trait fara Dumnezeu, am trait egosit, bucurandu'ne din plin de placerile lumii (de pacat), iar Dumnezeu in care nu am crezut, sau pe care l'am tratat ca si cum nu ar exista, ne va cere socoteala. Ce vom face atunci? Si...a'L iubi pe Dumnezeu nu are nicio legatura cu a fi o persoana religioasa. Inseamna sa'l cunosti, sa te supui Lui..sa renunti la eul tau, fiind constient ca El este autoritatea suprema si de la El vin toate lucrurile bune. El te iubeste :)

Tot ce'i mai frumos, e doar de la Tine

Se spune ca Einstein ar fi fost intrebat odata - "De ce exista rau?" Raspunsul lui probabil a fost promt-> "Pentru ca raul inseamna absenta lui Dumnezeu. Exact la fel cum intunericul inseamna absenta luminii si frigul inseamna absenta caldurii la fel si tot ce este rau este rezultat in urma absentei lui Dumnezeu." Nu sunt sigura cine a zis asta, daca Einstein sau altcineva, dar nu are nicio importanta; eu stiu un lucru- ca toate lucrurile bune vin de la El. Dumnezeu inseamna pace, bucurie, placere, energie, speranta, zambet, caldura, lumina, VIATA. Oamenii sunt oribi atunci cand cred ca sa fii cu Dumnezeu (aici pe Pamant sau in Cer) e plictisitor; Satan ii inseala si ei il cred. Lucrurile rele, gresite in care se gaseste placere/bucurie sunt niste iluzii, niste minciuni de la Satan ca sa ne pacaleasca si sa ne tina departe de Dumnezeu; Asta e scopul lui Satan- sa ne tina cat mai departe de Frumos, de Bucurie, de Dragoste, de Pace, adica de Dumnezeu, Tatal nostru minunat, cel mai bun prieten al nostru. Haideti sa nu mai fim orbi si sa nu ne mai lasam inselati de Satan care este tatal minciunii. Haideti sa ne apropiem de Dragoste, de Bucurie, de Lumina, pentru ca aceste lucruri nu sunt deloc plictisitoare, ci de fapt asta inseamna VIATA, iar daca ii dam crezare lui Satan, el ne va desparti de VIATA(Dumnezeu) si asta inseamna MOARTE.