Albastru inchis aproape negru

Se aude o ambulanta. Se aude incet...mmm...de fapt se aude tare, mai tare, prea tare...din nou incet...apoi sunetul se topeste usor pana nu se mai aude nimic.
Deschide ochii...e lumina, trebuie sa fie dimineata, intinde mana spre telefon, darama cateva obiecte, care in cadere fac un zgomot infernal, nu e problema...vecinii trebuie sa se fi trezit deja pentru ca e... Cum?! 9;00 am !? Doamne, problema e serioasa. telefonul- foarte neserios / E deja a patra dimineata in care nu suna. Ar trebui sa`si cumpere un iPhone! Da, ar trebui...si apoi sa`si cumpere un iPhone3G si apoi un iPhone3Gs si apoi un iPhone 4 si apoi un Pistol !
Glumeste...logic, ca glumeste...ii e ciuda pe timp, timpul acesta care trece si ne imbatraneste ca si cum am fi vinovati de vreo vina nestiuta de noi...
Timpul- il aseamana cu un drog injectat in vena, ce`si face efectul inspaimantator de repede si te amorteste. Apoi te leagana, te scutura, te tranteste la pamant si..te ia de la capat, iar cand efectul lui s`a dus trupul, mintea si tot ce esti cere urmatoare doza si inca o doza pana ce te imbatraneste si te omoara de tot.
Timpul- l`a asemanat cu un tren...un tren de mare viteza, fara frana, ce nu asteapta, nu iarta, nu clipeste...Alearga, calca peste tot ce`i sta in cale fara regrete, scuze sau zambete incurcate, un tren fara destinatie, ce se pierde in neant, in negura infinitului plin de calatori obositi, superficiali, mandri, absorbiti, nebuni, dornici, niste calatori usor de inspaimantat, daramat si ranit, inofensivi dar care pot deveni periculosi (stiu...Ciudat nu? )
Se ridica din pat si se indreapta spre baie...niciodata drumul de la pat pana la baie nu i s`a mai parut atat de lung, parca se petrece in reluare. In drum spre baie apuca din mers cateva obiecte...un prosop, o borseta neagra din piele...Cel mai mult in enerveaza faptul ca in timp ce face aceste lucruri creierul lui nu inceteaza sa gandeasca, are impresia ca il incetineste si il tine din treaba lui. De ce gandeste atat de mult? Tot timpul in creierul lui creste ceva, se dezvolta...si apoi dispare... Ca sa nu uite uneori isi trece intr`un caiet lucrurile importante, alteori observa cum pe parcursul zilei visele se transforma in deja-vu`uri...Ce ciudat, chestia asta il irita.
In baie e cald, iar apa nu e indeajuns de rece cat sa`l trezeasca...devine nervos. E tarziu si el nu`si mai revine din amorteala. Se indreapta spre bucatarie si toarna intr`un bol cereale si apoi lapte...se gandeste...` si ieri s`a trezit tarziu, dar ieri nu a mancat, ieri a fost gata repede. Astazi insa...deocamdata...se aseaza pe scaun. Corpul lui trebuie sa asimileze hrana ca sa`i poate da energia necesara pt a continua siesta de dimineata.
10;03 am -E aproape gata. Se priveste in oglinda...cam 10 secunde pe zi, atat se priveste in oglinda, nu are nimic ce sa`si reproseze din punct de vedere fizic. Zilnic, pe drum, zeci de fete intorc capul dupa el, pe el nu`l intereseaza...pe dinauntru e gol...e trist, in iPod porneste o melodie vesela. Nu are chef de melodii vesele azi... E trist !! Lumea asta nu intelege?! E trist.
Se descalta si intra din nou in dormitor...pare ca si`a uitat ceva, dar nu...se indreapta spre geam...se aseaza si..priveste.
Afara e innorat...Cerul e albastru inchis. Asa e si sufletul lui...
...Albastru inchis aproape negru.

" Sunt trist. M`am schimbat. Am imbatranit. sunt alungat din mine, si nicio poarta de aur nu s`a inchis in urma mea si nici un arhanghel n`a ridicat din urma o spada de flacari.
Nu. M`am desteptat deodata, fara de mine.
Am visat ca am fost copil? Nu mai stiu!
Mi`e dor de mine cu sufletul altuia. Sunt un om care merge pe strazi, printre sergenti, prin fata bacaniilor, magazinelor de moda, printre automobile, tramvaie si trasuri. Zarzarii albi, livada mea nevazuta de nimeni- prin care nu mai eu mergeam, pe care numai eu o vedeam si care venea cu mine pretutindeni ca o turma dulce a primaverilor- n`o mai vad, n`o mai simt, am pierdut`o, m`am pierdut. A suflat viata asupra ei ca o zana rea si a prefacut`o in oameni, case, zgomote orasenesti printre care trupul meu merge singur, atat de singur ca uneori imi vine sa`nchid ochii si sa`i acopar cu mainile. " Ionel Teodoreanu- La medeleni